HomeTestimoniale/Testimonials

Carutul cu Rotile Rotpunk02.09.2020 –

Jurnalul unei zile de cățărare

Amzaroiu Viorel

Chiar așa l-am gândit: o zi obișnuită de cățărare, pe trasee știute. 7  trasee de escalada sportiva de acest nivel într-o zi? Oricând! (am zis, în sinea mea; și nu numai)

Undeva între ora 11:00 și 12:00 sunt împreună cu Cristi la  baza Căruțului; nu știu mai exact, pentru că nu am avut telefonul la mine.

Am mai parcurs prima lungime într-o zi însorită și știu că nu este vreo fericire. Traiesc cu speranța ca o să fie ceva mai bine de data  aceasta. Ne asigurăm la plecarea din regrupare că totul este în regulă și încep să mă cațăr, într-o atmosferă relaxată, condimentată cu glume de tot soiul.

Încerc să ma gandesc doar la următoare mișcare, având în cap un prim obiectiv: sa fac primele 4 lungimi fără greșeală, astfel încât să  depășesc partea grea a traseului cât mai repede posibil. Însă, ca orice  traseu de escaladă sportivă (mai degrabă, neromânesc), poate exista crux point si redpoint crux. În cazul de față L1-L4, respectiv oricare dintre lungimile L5-L7.

Ajung în prima regrupare cu picioarele umflate și căpiat din cauza căldurii. Abia aștept să scap de primele două lungimi. Încerc să îmi  dau seama dacă sunt într-o zi bună or’ ba. Greu de spus, până acum.  Sigur, o sa văd mai clar la plecarea din L3. Mai este mult până atunci. Încerc să îmi adun gândurile, să nu greșesc. Sau, mă rog, să greșesc cât mai puțin. De fiecare dată când încep să bâjbâi, Cristi mă ajută cu  indicații din regrupare. Termin L2, în sfârșit. Nu știu cum naiba, la prima parcurgere, primele două lungimi le-am simțit în zona mea de  confort. Ulterior, de fiecare dată, a fost un chin. Acum, gata!  Începe treaba adevărată, cea care îmi place, cea pentru care am venit.

Plecarea este riscantă, așa că plec cu a doua buclă de pe  fața preasigurată, astfel încât să nu verific un eventual impact cu fața  căzută din zona de regrupare. Cristi mă atenționează în legătură cu  două bucle mai greu de asigurat aflate pe parcursul lungimii. Mă  organizez destul de bine și depășesc crux-ul de la plecare. Verificarea, pe care o așteptam, legata de formă a avut loc:  pare sa fie o zi bună pentru mine. Încerc să fiu atent în continuare,  astfel încât să greșesc cat mai puțin. Toate lungimile, de aici în sus, sunt presărate cu fel și fel de “delicatețuri”. Ajung la una dintre  acestea, încerc să asigur, dau drumul la coardă și încerc să fac  urmatoarea mișcare. Când ridic ochii, mă simt de parcă mi-a dat cineva  cu tavanul în cap: nu recunosc zona, mi se amestecă printre gânduri mai  multe pasaje și sunt pe punctul să cad. Gestionez cumva momentul și “dau  o palmă” la un bidoigt . In cădere, îl prind. Uffff… ce noroc am avut! Este momentul în care conștientizez ceva cu adevărat important:  daca aș fi fost nevoit să repet lungimea, lucrurile s-ar fi complicat  semnificativ.

Urmează lungimea cea mai dificilă: L4. Secvența cea mai delicată este înainte de regrupare. 40m. Am convingerea că dacă ajung acolo, rezolv lungimea. Pas cu pas, mișcare cu  mișcare, avansez către finalul lungimii. Chiar dacă aplic planul așa  cum l-am gândit, presiunea există și ajung înainte de secvența finală  destul de încordat. Încep să fac mișcările, totul este ok și mă relaxez.  Prind priza care mă scoate din ultima mișcare grea, încarc și …  constat că nu am luat bine priza. Mă umflu instant … încerc sa revin  … imposibil! Caut o soluție de avarie, ajung la aceeași “palmă” și  încă o mișcare riscantă. Prind priza bună. M-am salvat! Ajung în  regrupare și scap un strigăt de bucurie. În imediata vecinătate se află  Valentin Matias Mozes și Bogdan Lazar, care sunt în Fisura Albastră. Cu ei am comunicat aproape  tot timpul și mi-a prins tare bine.

Sunt la baza lungimii a 5-a. De aici, știu că totul depinde  de modul în care o să mă organizez. Încerc să recapitulez zonele mai grele și nu îmi amintesc mare lucru. În fine … o fi cumva   Vine si  Cristi, mă ajută să-mi amintesc câte ceva. În special, mâna cu care  trebuie prins “oul”. Încep lungimea, avansez destul de bine, trec de  zona cu “oul” și mă îndrept către ultima secvența tare a lumgimii. Asta  era în mintea mea. Cu puțin înainte de aceasta, mai era o porțiune  delicată, de care am uitat complet. Am stat acolo să asigur o bucla și m-am trezit că nu mai am cum să mă ridic pentru a prinde priza  următoare. Din nou, mă umflu instant. Pun piciorul în “poziția de  tragere”, mă ridic și încerc o mișcare disperată de salvare. În fața mea  filmul curge invers și coarda se întinde. A venit momentul să plătesc  pentru toate greșelile de până atunci. Este clar, am greșit din nou si am căzut. O meritam! Din acest moment, clepsidra este întoarsă. Încă  sunt liniștit, având convingerea că am suficient timp și suficientă  energie. Îmi dă târcoale prin ganduri secvența grea din capătul  următoarei lungimi, pe care o stăpânesc destul de ambiguu. Mai pe  românește, deloc. Fac tot posibilul să nu mă gândesc. Repet secvența din  zona în care am căzut, cobor în regrupare și trag coarda. Cristi face  tot posibilul să mă ajute și să creeze o atmosferă liniștită în regrupare. Stau 10 minute și încerc din nou. Trec cu bine de zona în care am căzut și sunt înainte de ultima porțiune grea. Cum e mai al naibii, este situată la finalul lungimii. Încerc sa îmi amintesc ce  aveam de făcut și reușesc doar parțial. Încerc să mă ridic și revin.  Cred că am pulsul 140. Îmi caut liniștea în gânduri și decid sa pornesc  asaltul. Asaltul asupra gandurilor mele. Decid un plan și mă ridic. Mă ridic … mă ridic … mă îndrept … ceva nu este bine … sunt pe punctul să cad … încep sa  cred că sunt gata. Sunt la limită. Mă încăpățânez să nu renunț, caut  disperat o soluție salvatoare, cu ultima picătură de energie ridic capul si văd un semn lăsat de mine, în trecut. Nu făcea parte din ce aveam eu în plan acolo, l-am pus pentru backup. Ca nu se știe … . Mă uit lung  și îmi este clar: este singura mea șansă, acum! Din nou, “palma”. Prind  priza în cădere și cu un efort aproape inuman reusesc să o țin și să mă echilibrez. Wooooaaaa, nu îmi vine să cred! Still alive! Până în regrupare fac ultimele mișcări, cu tot felul de gânduri prin cap.

L6. Noua L6. O lungime de dificultate 7c, formată din  vechile lungimi scurte 7b plus 7b+. Partea dificilă, la finalul lungimii. Zona pe care o stăpâneam, dpv plan, cel mai puțin din tot  traseul. Până să ajungă Cristi, m-am tot gândit ce variante am pentru acel pasaj, de totul sau nimic. Ajunge și Cristi. Nu a văzut prin ce am trecut și nu a știut prin ce am trecut. O sa afle daca citește aceste rânduri. Am fost atât aproape sa ratez totul, dar nu arăt mare lucru. Îl văd bucuros ca mi-a ieșit lungimea. Urmează o lungime atât de  deosebită, cea mai lungă lungime din traseu (50m). Am zis atunci și nu mă dezic: “Lungimea asta este “visul” cățărătorului de trasee scurte” 🙂

L6 lasă impresia că este lungimea cea mai ușoară din traseu. Ajung în  zona de care îmi era cel mai tare teamă. Execut planul în care credeam.  Nu mergea! Am schimbat pe parcurs și am prins ceva la disperare. Mai  aveam o ultimă mișcare și eram salvat. Rezultatul? O glorioasă cădere.  Ok! Fac un plan pentru secvența respectivă și cobor în regrupare. Trag  coarda și aștept 15 minute. Mai bag o fisa. De data aceasta am sărit o  asigurare, fiind absolut sigur că scap. Fix la ultima miscare, uit de o  priza de picior. Mă umflu instant, sar la priza salvatoare și … și …  urmează o cădere de peste 10 metri, probabil 15 metri! Aveam senzația  că nu mă mai opresc și am avut timp sa strig in zbor: Ce prost  eeeeeeeești!!!

Ajung în regrupare. Din nou !!! De data aceasta lucrurile sunt groase.  Știu și simt ca trebuie să mă strecor, nu mai pot compensa din altceva.  Aș face orice sa primesc un strop de energie. Imi este clar: mai am o  singură șansă! Nu am cum să stau mult, pentru ca nu am timp si (oricum)  mă răcesc. Văd puțină îngrijorare o ochii lui Cristi, care îmi zice:  “Stick to the plan!”. “Ce plan ???? (zic eu) Tocmai asta e problema, că  nu am avut plan!” Râdem amandoi și știm din schimbul de priviri ca nu  este râsul nostru. Îndoiala era deja instalată printre gândurile mele.

Trag coarda și plec imediat. Nu am altă șansă! La primele mișcări simt  ca mă umflu groaznic la cea mai mică încordare. “Doar Dumnezeu poate  face ca eu sa fac traseul astazi” este ceea ce am gândit atunci. Îmi  este limpede ca trebuie sa mă mișc repede, fără greșeală! Reușesc să mă  strecor, să execut fiecare mișcare și să prind priza salvatoare, umflat  complet. A fost atât de greu! Și totul, doar din cauza mea. Vine  Bivuacul 4, locul pe care îl așteptam atat de mult

L7. Ultima lungime. Care nu trebuie furată prin fisura de  la plecare, din dreapta. Spitul arată clar pe unde trebuie să cățărăm:  prin stânga, direct pe față. La cum mă simt, cred că am nevoie de două  șanse. Greu să iasă din prima. Și trebuie sa țin în frâu efortul, astfel  încât să nu ajung la epuizare. Începe să se facă rece. Bun pentru  lungime, rău pentru mine. Analizez repede efortul făcut până atunci și constat că m-am cățărat aproape încontinuu de ore bune, cu pauze mici sau inexistente. Practic, urma să fac al 10-lea traseu de escaladă din zi. În fine … sterg tot din cap și dau reset.

Fizic, mă simt destul de bine, cât timp nu trebuie sa leg mai multe mișcări dificile. Totul curge conform planului, trec de porțiunea grea și mă îndrept către ultima mișcare dificilă a lungimii și a  traseului. Ma umflu groaznic, pe măsură ce avansez. Ajung la ultima  mișcare. Ultima mișcare grea din Căruț! Încarc priza de mână, îmi indică Cristi o priza de picior de care uitasem și ridic capul. Priza  salvatoare era … în China!!! Nu puteam sa ajung la ea și trebuia să fac  ceva să rezolv situația. Și eram atât, atât de umflat! Ridic capul,  țintesc și … sar! Cu toată viața mea! Fiind aproape desprins din  prize, am timp sa mă gândesc ca nu o să prind priza și o sa fiu nevoit  sa revin. Sar cu mâna întinsă spre locul unde cred că este priza și miracolul  se întâmplă: rămân atârnat într-o mână! “Mulțumesc, Doamne!” am spus cu voce tare. Cristi îmi oferă câteva indicații pentru ultimele mișcări.  Eram absolut blank, nu îmi aminteam mai nimic. Începe să îmi apară  top-ul în raza vizuală și să am lacrimi în ochi. Ajung în regrupare cu  lacrimile curgând șiroaie. La propriu. Este o reacție pe care nu pot sa o stăpânesc și nu știu ce o generează. Abia pot sa vorbesc. Îmi este foarte frig si abia aștept să vină Cristi în regrupare. În sfârșit,  ajunge și îmi spune: “Nice shit, colega”. “O bătălie … ca în filme” zic eu. Si Cristi adauga, în timp ce mă ia în brațe: “Da, da … ca la  Plevna!”

Povestea traseului

Am fost în zonă când s-au batut primele spituri din acest traseu. În  jurul anului 2000. Cei care au muncit la acest traseu de escalada sportiva, la vremea  respectiva, merită menționați si respectați: Mihai Mindreanu  aka Popa, Bughy Man  aka Broasca si Cristian Pena  aka Virginu’. A fost un efort uriaș! Totul cărat de jos, cu o bormașină pe combustibil,  care ba mergea, ba nu mergea. S-a bătut vara, s-a batut iarna. Jos pălăria, pentru ceea ce ați făcut!

2020. După o tatonare care a început în primăvară, Cristi face o prima incursiune în traseu în luna iulie. Ocazie cu care montează 200m de coardă fixă și analizează stânca. Mă sună seara și îmi zice: “Colega, sunt prize, trebuie curățat temeinic. Surplomba e partea mai ușoară”. Pe măsură ce Cristi avansa lungime cu lungime, mie nu îmi venea  să cred ce dificultăți ieșeau. Ca să lămuresc o anumită îngrijorare: traseul nu are nicio priză săpată sau adăugată. La cum știam vizual linia, mă așteptam la ceva mult, mult mai greu. Amenajarea pentru escaladă a traseului a fost facuta de către Cristi, cu sprijinul lui Marius Florescu. Eu am ajuns prima oară la Căruț în ziua a 9-a, din cele 17 zile  (atât cât a durat de la prima vizită la prima realizare Rotpunkt). În  mod cert, Căruțul nu ar fi existat în 2020 fără implicarea lui Cristi. Prin muncă: corzi instalate, curățat cu orele pe fiecare lungime, consolidare prize instabile, încercat, marcat prizele cu magneziu, clarificat planul pentru fiecare  lungime etc. Și prin resurse: 60 de spituri de inox – acolo unde a fost  cazul, urechi de inox pe tot traseul, instalarea de bucle pe tot traseul (circa 130), 300m de coarda fixa pentru urcare și coborare, 600m de corzi pentru lucrul lungimilor etc. Zilele începeau la 4:00-5:00 dimineața și se terminau, uneori, la 23:00-24:00. În ziua în care am  reușit parcurgerea Rotpunkt a traseului, eu am venit cu mâinile în buzunar. Cristi a asigurat tot. Și tot el m-a filat,  asta dupa ce făcuse premiera Rotpunkt cu câteva zile inainte, pe data de 29.08.2020 (de ziua Paulei). Sunt lucruri care cred că trebuie să fie spuse, pentru a avea o imagine corectă asupra acestei acțiuni și a  rezultatelor ei.

La final, Căruțul este un traseu de escalada sportiva fabulos, pe care îl recomand pentru parcurgere. Este atât de frumos!

Flavius George Pancescu

15 Septembrie 2020 ora 9:54 AM

La invitația vechiului meu prieten, Mardare, vineri 11.09, am parcurs în echipă cu Stamate acest traseu. Chiar și la două zile dupa, încă mă mai surprindeam visând la cee ace am trait în acest traseu.

Cee ace îl face deosebit este linia, tipul variat al prizelor și calitatea stâncii (solidă). Parcă este din alt peret, cu fețe căzute tehnice la intrare, cu secțiunea de mijloc, care are lungimile cele mai tari și constant surplombantă. Iar lungimea de 8a/+ de aici este o delicatesă. Ajungi în regrupare și ai mai vrea un bis!

Ultima lungime, cum m-a tot avertizat pe tot parcursul zilei Marius, are un pas-surpriză, ca o palmă peste ceafă.

În privința naturii traseului , aș nuanța: nu este un traseu de escaladă, amenajat ca la o faleză. Sunt mișcări serioase în multe pasaje între asigurări. Însă poate fi parcurs fără a te gândi la nimic altceva decât la cățărarea pură (de dificultate!) sau cum îi spune însăși denumirea: la Bucuria Mișcării.

Proiect Carutul cu Rotile 2020

Cristian Simion

1. Istoric

Proiectul si-a propus parcurgerea traseului Caruciorul cu Rotile din peretele Vaii Albe in maniera rotpunkt.

Din discutiile cu dl Mihai Mandreanu (premierist) a rezultat ca traseul se poate imparti in doua tronsoane si anume TRONSONUL SUPERIOR, care contine lungimile cu dificultatea cea mai mare si TRONSONUL INFERIOR de la Bolovan la partea superioara a aripii Memorialului.

Realitatea a fost usor diferita, adica am constatat ca de la regruparea de deasupra aripii, traseul nu mai avea linie proprie, ci intra in Memorial pentru aproximativ 3 lungimi, adica pana la nivelul plecarii actuale. Traseul traversa apoi spre stanga(cu fata la perete) pe o brana de iarba si cobora la Bolovan inca 2 lungimi(prima a disparut).

In consecinta, avand in vedere linia si caracteristicile traseului am decis la fata locului ca e mult mai fireasca si interesanta continuarea liniei direct in jos, pe fetele compacte evidente.

1. Etape

Pentru realizarea proiectului s-au parcurs urmatoarele etape:

1. Instalare coarda fixa pentru acces si retragere
2. Curatare a lungimilor prin coborare pe coarda fixa
3. Studierea prin catarare a lungimilor in maniera top rope sole sau mansa pentru a stabili daca se pot parcurge rotpunkt
4. Legarea individuala in mansa lungimilor
5. Lgarea in mansa a lungimilor in aceeasi zi
6. Amenajarea lungimilor pentru parcurgere cap
7. Incercare de parcurgere cap

1. Detalii proiect

Proiectul a durat 17 zile, pe durata a cinci saptamani, cu trei zile in perete pe saptamana, fiind initiat, condus, finantat si finalizat de Simion Cristian, cu sprijinul determinant al lui Florescu Marius (doua zile pe saptamana in perete) si ocazional al lui Amzaroiu Viorel(in functie de disponibilitate), dupa ce lungimile fusesera parcurse in mansa.

Programul de lucru a fost destul de intens, intrarea in perete(pe sus) facandu-se in jurul orei 9:00, iar iesirea(pe sus), dupa ora 19:00(uneori pe luna plina).

S-au batut 60 spituri inox plx noi, s-au inlocuit toate urechile vechi cu urechi de inox plx, s-au instalat 300m de coarda fixa, 600m de coarda pentru manse, s-au montat 130 de bucle pe tot traseul.

Conditiile meteo au fost bune, cu usor disconfort uneori din cauza soarelui prea puternic sau vantului.

Linia traseului a permis parcurgerea tuturor lungimilor pe prize naturale.

1. Descriere lungimi

Prima lungime(L1) are urmatoarele caracteristici:

– grad 7b+

– lungime de 40m

-16 asigurari cu spituri de inox plx

– fata cazuta cu portiuni care se apropie de verticala

– necesita o buna orientare stanga-dreapta fata de linia de spituri, care tine axul traseului

– predominant cu riglete(atipica pentru conglomerat)

– se uda cand ploua

– in soare

– nu se poate parcurge artificial

A doua lungime(L2) are urmatoarele caracteristici:

– grad 7c

– lungime de 40m

– 16 asigurari cu spituri de inox plx

– fata cazuta la intrare, urmata de portiuni verticale si usor surplombante

– o usoara solicitare de rezistenta

– prize variate, secventa de crux cu pocheturi

– prima parte se uda cand ploua

– in soare

– nu se poate parcurge artificial

A treia lungime(L3) are urmatoarele caracteristici:

– grad 8a

– lungime de 40m

– 16 asigurari cu spituri de inox plx

– trecere peste un tavanel la intrare, urmata de fata verticala, succesiune de diedre expuse, care necesita miscari precise, final pe fata cu prize mici

– o solicitare de rezistenta mai accentuata, cu miscari la prize mici in cadrul unui plan corect executat

– prize variate, secventa de crux cu pocheturi

– iesirea din tavan si fata de deasupra se uda prin infiltrare

– in luna August, umbra dupa ora 13:00

– nu se poate parcurge artificial

A patra lungime(L4) are urmatoarele caracteristici:

– grad 8a/+

– lungime de 40m

– 20 asigurari cu spituri de inox plx

– fata verticala cu burtici

-este cea mai dificila lungime, care impune un plan corect si precis executat, power endurance la pochet si capacitate de recuperare inainte de secventa finala, care are cateva miscari la priza medie

– nu se uda

– in luna August, umbra dupa ora 14:00

– nu se poate parcurge artificial

A cincea lungime(L5) are urmatoarele caracteristici:

– grad 7c+/8a

– lungime de 40m

– 22 asigurari cu spituri de inox plx

– fata verticala

– impune un plan corect si precis executat si o buna rezistenta

– deoarece a fost lungimea cea mai friabila, inca necesita atentie la prizele de picioare, pentru a evita ruperile

– nu se uda

– in luna August, umbra dupa ora 14:00

– nu se poate parcurge artificial

A sasea lungime(L6) are urmatoarele caracteristici:

– grad 7c

– lungime de 50m

– 18 asigurari cu spituri de inox plx

– fata surplombanta, iesire din tavan, fata verticala

– impune un plan corect si precis executat in contextul unor secvente destul de atletice

– cruxul este cu pocheturi

– in luna August, umbra dupa ora 14:00

– nu se poate parcurge artificial

A saptea lungime(L7) are urmatoarele caracteristici:

– grad 7c+

– lungime de 35m

– 12 asigurari cu spituri de inox plx

– fata verticala

– cruxul este de boulder, cu rigleta la mana stanga

– se uda

– in luna August, umbra dupa ora 15:00

– nu se poate parcurge artificial

1. Rezultate proiect

In data de 29.08.2020 Simion Cristian(Stamate) a reusit prima ascensiune rotpunkt, cu secund Borcea Dan (Castoru)

In data de 02.09.2020 Amzaroiu Viorel (Mardare) a reusit  a doua ascensiune rotpunkt, cu secund Simion Cristian(Stamate).

In data de 14.09.20 Simion Cristian(Stamate) a reusit a treia ascensiune rotpunkt, cu secund Pancescu Flavius.

1. Sugestii parcurgere traseu

Nu cred ca la nivelul actual de catarare si experienta multipitch din tara noastra, traseul Carutul cu Rotile se poate face la rotpunkt venind de jos in sus, dintr-un singur „sut”(e suficient sa te gandesti ca trebuie sa faci in aproximativ 10 ore, 7 trasee noi avand lungimea si gradele de mai sus, in ambianta deosebita a peretelui Vaii Albe), motiv pentru care mi-am permis sa fac sugestiile de mai jos:

– parcurgerea traseului in rapel pentru familiarizare

– lucrarea lungimilor pana cand acestea ajung intr-o zona de control

– legarea individuala cap a lungimilor pentru a evita surprize ulterioare

– echiparea cu bucle a intregului traseu sau cel putin a secventelor grele

– alegerea unei zile cu minim de soare si vant

– in cazul in care se opteaza pentru intrarea de sus, e bine sa existe o coarda fixa pe tot traseul, care sa serveasca doar la urcari cu blocatoare si coborari in rapel

– o mare atentie trebuie acordata amplasarii corecte a cabestanelor in functie de frecarile corzii fixe cu stanca, pentru a evita uzura si ruperea acesteia la urcare

1. Observatii

Datorita faptului ca am petrecut ceva timp in peretele Vaii Albe am observat urmatoarele:

– starea tehnica a asigurarilor din traseele invecinate(Memorial Emilian Cristea, Fisura Albastra) este necorespunzatoare. Coborand pe Memorial am gasit pitoane manufacturate, vechi de zeci de ani batute in gresie, zone friabile sau inierbate complet neasigurate, regrupari in care se va cadea din cauza lipsei de asigurari in portiunea de plecare, pitoane si expansoare vechi batute in zone care nu permit vizibilitate directa si pot conduce cu usurinta la pierderea liniei traseului.

– peretele permite amenajarea de linii de escalada sportiva deosebite ca estetica si dificultate, in cazul abordarii cu mijloace specifice si moderne: intrare de sus, identificare, curatare, studiere si incercare liniei de sus in jos, instalare spituri si regrupari pe linia stabilita.

1. Aspecte personale

Pentru mine, acest traseu reprezinta o actiune „speciala”, din cauza lipsei de experienta in acest domeniu. Cred ca lipsa de experienta in cazul meu are foarte multe parti bune, deoarece imi permite sa abordez „naiv” lucrurile, iar fiecare descoperire aduce cu ea un tip de energie care consolideaza motivatia initiala.

Teama cea mai mare pe care am avut-o a fost legata de modul in care voi reactiona in contextul peretelui (nu am mai fost niciodata in Valea Alba) si daca o sa fiu in stare sa ma adaptez pentru a putea functiona normal in timpul cataratului.

Am constatat ca lucrand la traseu am reusit sa depasesc treptat emotiile initiale si sa ma pot concentra la ce am de facut si mai putin la ce se intampla in jur.

De asemenea am avut indoieli cu privire la posibilitatile oferite de traseu pentru catararea rotpunkt, traseul fiind in general batut de artificial, dar cu fiecare lungime coborata, curatata si incercata imi crestea speranta ca acest lucru va fi posibil.

In general ma feresc de cuvinte mari, dar in cazul de fata pot spune ca aceasta experienta, mai ales pentru ca a avut in desfasurarea ei multe zile in care am lucrat singur in perete, a avut un impact psihologic major asupra mea, aducand la suprafata emotii noi sau uitate,  o anume claritate a gandurilor, o sensibilitate crescuta in raport cu natura inconjuratoare si o redescoperire a bucuriei catararii.

Ce pot spune este ca am descoperit in escalada sportiva de perete, o disciplina noua(pentru mine), cu caracteristici suplimentare celor de la faleza, pe care imi propun sa o explorez in continuare.

Imi doresc ca toti colegii cataratori interesati sa aiba parte de experiente frumoase la parcurgerea acestui traseu. Succes!

Carutul cu Rotile

Dan Borcea  -Castorul

Sunt cel mai putin calificat sa imi dau cu parerea despre cel mai frumos si mai greu traseu din Romania. Caruciorul cu rotile. Dar nu ma pot abtine!

L-am secondat pe Stamate atunci cand a legat traseul si ca atare a trebuit sa urc si eu. Depasit din toate punctele de vedere am fost pricinos, suspicios si vindicativ.

Ahaaa! A instalat o umbrela in bivuacul 1. Asa ceva nu se face in Perele Vaii Albe, unde trebuie sa ajungi cat mai transpirat si obosit. Am petrecut ore bune la umbra si mi-am conservat bruma de tonus necesara pentru ce avea sa urmeze.

Ahaaa! A preechipat traseul cu bucle! Nici asta nu este in spiritul locului. Pe parcurs am ajuns la concluzia ca putea sa le puna mai lungi si mai groase. Voi avea un respect religios fata de oricine parcurge traseul cu asigurarile pe ham. Daca erau mai groase le-as fi putut apuca mai bine…

Si au mai fost o multime de abateri de la cea ce imi aminteam eu ca se face intr-un perete mare. Altminteri observatii similare le-as putea face si lui Tommy Caldwell si Ninei Caprez si altora.

Pe scurt intre tineee si fileazaaa am reusit sa parcurg cam doua treimi din Carucior corect si probabil ca daca as mai insista inca doua saptamani pe proiect, procentul ar trece de 90 la suta. Nu ma vad reusind sa fac intrarea in lungimea a treia!

Chiar si asa, traseul este fabulos. Nici o lungime nu seamana cu alta si faptul ca traseul a fost batut (destul de zgarcit cu spiturile) de Popa, in anii 2000, care nu a facut mai mult de 6+ in viata lui imi schimba conceptia despre miracole. Tot la capitolul miracol incadrez si faptul ca am reusit sa ies din traseu fara blocatoare. Daca mai avea o lungime… problema mare!

Referitor la discutiile aparute dupa; o sa-l citez pe Messner(cred) la aparitia primei cotari de 7 din istorie. “Nu credeti in gradul 7? Duceti-va sa vedeti.”

Am respectat antrenamentul si dedicatia de cand ma stiu, iar asta ii situeaza pe Stamate si pe Mardare undeva foarte sus in clasamentul personal. Fara rezerve!

Indiferent de cum a fost batut traseul. Putea Popa sa puna spiturile si cu schela, pentru ca rezultatul este iesit din comun de frumos.